Insuficiența cardiacă (IC) este considerată una dintre cele mai provocatoare probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea [1] din cauza consecințelor devastatoare. În pofida strategiilor terapeutice și recomandărilor bazate pe dovezi, medicamentele utilizate până în prezent în tratamentul IC nu au reușit reducerea ratei de spitalizare și prognosticul este în continuare rezervat [2]. De cele mai multe ori diagnosticul IC este stabilit tardiv, iar tratamentul nu poate decât să întârzie evoluția progresivă [3]. Pe parcursul evoluției bolii, apar frecvent episoade acute și decompensare, cu reducerea progresivă a calității vieții [4].

IC și diabetul zaharat de tip 2 (DZ2) sunt strâns corelate, fiind prezentă la mai mult de 1 pacient din 5 cu vârsta peste 65 de ani, iar incidența DZ2 este de aproape 30-40% la pacienții cu IC [5].

  • Dintre medicamentele studiate și aprobate inițial pentru controlul glicemic, inhibitorii co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (iSGLT2) au dovedit beneficii cardiovasculare (CV) importante, iar empagliflozin a fost primul iSGLT2 care a demonstrat în studiul EMPA-REG OUTCOME prevenirea evenimentelor CV majore la pacienții cu DZ2 cu risc cardiovascular crescut [6].
  • Având în vedere beneficiile de reducere a morbidității și mortalității dovedite în studii ample cu obiectiv CV, începând cu 2019, societatea Europeană de Cardiologie recomandă tratamentul cu un iSGLT2 pentru prevenirea spitalizărilor din cauza IC la pacienții cu DZ2 [7], iar în 2021, Ghidul Colegiului American de Cardiologie a extins recomandarea la pacienții cu sau fără DZ2 [8].

Mai mult, la pacienții cu IC și fracție de ejecție redusă, indiferent de diagnosticul de DZ2, iSGLT2 reduc semnificativ riscul de agravare a IC și deces de cauză CV [9]. Deși mecanismul exact nu este cunoscut, este puțin probabil ca beneficiile CV și renale să fie determinate de efectul de reducere a glicemiei, indicațiile de utilizare actuale includ în prezent și pacienții fără diabet [10].

La pacienții cu IC se impune o acțiune urgentă de prevenire a spitalizărilor și reducere a riscului de deces [11]. La schema terapeutică obișnuită, cu inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei sau blocant al receptorilor de angiotensină și neprilizină, betablocant și anti-aldosteronic, poate fi asociat acum un iSGLT2 cu rezultate dovedite de reducere a mortalității CV și a spitalizărilor pentru insuficiență cardiacă, pentru obținerea unor rezultate optime pe termen lung [12].

Studiu EMPULSE
Grafic Insuficienta Cardiaca
Grafic Insuficienta Cardiaca
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse

 

Rezultate Studiu Empulse
Rezultate Studiu Empulse

 

Rezultate Studiu Empulse
Referințe
  1. Mesquita ET et al. Int J Cardiovasc Sciences 2017; 30(1): 81-90.

  2. Jones NR et al. Eur J Heart Fail. 2019; 21(11): 1306-1325.

  3. Tariq A. J Am Coll Cardiol. 2021; 9(3): 224-225.

  4. Gheorghiade M et al. Am J Cardiol. 2005;96(6A):11G-17G.

  5. Seferovic PM et al. Eur J Heart Fail. 2018;20(5):853–872.

  6. Inzucchi SE et al. Diabetes Care 2018; 41(2): 356-363.

  7. Cosentino F et al. Eur Heart J. 2020; 41(2):255-323.

  8. Maddox TM et al. J Am Coll Cardiol. 2021; 77 (6) 772–810.

  9. Tomasoni D et al. Eur J Heart Fail. 2021 [publicat online înainte de tipărire].

  10. Inzucchi SE et al. Circulation. 2018;138(17):1904–1907.

  11. Lam C et al. J Am Heart Assoc. 2019; 8(20):e013389.

  12. McDonagh TA et al. Eur Heart J. 2021 [publicat online înainte de tipărire].

SC-RO-03502